|
uneori trec pe lângă mine
şi nu-mi văd nici umbra tristă
dintro cauză pierdută
ireversibil
acum
încep să dau cu presupusul unei teorii
cea a distanţelor
din secolul vitezei
ce banalitate pot să enunţ
aproape de sfârşitul unui an
impar încă puţin
la margine-i destinul
şi suspină
anul
par ca şi când aş fi inexistent
pe lista invitaţilor din jurul mesei de Ajun
ce pot să fac decât să cânt colinde
sau poate să aştept un An Nou
să se dăruiască
un val ni se pare
an omis
dintro mare.
Vali NIŢU
|
|
poate părea o poveste de sfârşit de an
anno ar spune italienii
cu un n in plus
ano este o parte din viaţă
la un concurs de frumuseţe
mis aş spune eu
cu un s
de la suflet sau habar n-am
poate suspin
tu ştii mai bine
sau poate amândoi trăim
o parte dintro piesă de teatru
a unei stagiuni trecute
la bis
oricum este cu singur s
ca tine ano(mis)
sau ca mine
val(ni)
cu un n.
Vali NIŢU |
|
Crizanteme acoperite,
Cu picături mici de brumă,
Când redaţi naturii viaţa
Vremea rece vă sugrumă.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
EDITURA GRANADA, BUCUREŞTI, 2010, 74 p.
„Pe lângă obrazul tău, mâinile mele / Ca nişte frunze foşnesc / De parcă o toamnă în plus, cu veştede gesturi / Îşi mângâie trupul mereu nelumesc” (p. 29).
Am început fulguraţia mea cu acest - madrigal - unde poeta Carmen Focşa tematizează starea ei sufletească şi starea de tranziţie spre altceva sperat, dar încă atât de aproape încât şi „ea" şi „toamna" devin inseparabile. Poezia e pentru autoare un leac eficient şi terapeutic, o cale a speranţei dacă nu, de-a dreptul a mântuirii, un domeniu privilegiat de delicateţi asumate.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
....ma chérie, sais-tu quelque chose?
prends-moi, par les mains avec la bague incrustée
dans le tronc aux bourgeons de soif
et des cerles concentriques
de nous
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
...scumpa mea, ştii ceva
prinde-mi mâinile cu inelul încrustat
în trunchiul cu muguri de sete
şi cercuri concentrice
din noi
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
lumina din zilele fecunde
mă provoacă să desenez ochii şi buzele
sânii şi coapsele
mersului pe sârmă
din spectacolul vieţii
alături de ea
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Redacţia revistei Climate literare, Târgovişte, 2010, 76 p.
„Timpului adunat în timp / nu-i ajunge o viaţă / să înţeleagă / de ce ne naştem şi murim / râsul deocheat mustăceşte / răstignit aştepţi învierea / nemuritor aştepţi moartea" (p.75)
Am descoperit o voce gravă înscrisă adânc în poemele lui Puiu V. Moiceanu, o voce autentică, mereu frământată, neliniştită, preocupată de problemele existenţei şi implicit ale creaţiei poetice, atent la seismele fiinţei căpătând tonalităţi din ce în ce mai profunde şi mai semnificative. O voce - cum spuneam - care stăruie ca un ecou în propriile avataruri lăuntrice.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Informator Căprar Ioan 52 ani
Loc cules Recea-Cristur, judeţul Cluj, 03,06,2010
Colinde culese de Pavel Rătundeanu-Ferghete din Ciubăncuţa, judeţul Cluj
Bună seara lui Crăciun
Colo sus în vremea aceea
În frumoasa Galilea
Bună seara lui Crăciun
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Scriitoarea iubirilor premeditate cu condei cu peniţă de aur şi sânge de mac în cuvinte
Romanele pe care scriitoarea Maria Dobrin ni le-a oferit până în prezent, au ca temă predilectă dragostea în care personajul central este eterna femeie. Femeia simplă, modestă, în felul ei, preocupată în mod just, de gospodărie, de copii, de bărbatul pe care şi 1-a ales ca partener de viaţă. Debordantă, această formă de scriere este specifică prozatoarei noastre, căci, cu o totală ataşare, nu numai de subiect, ci şi de frazeologia densă, pe alocuri, lirică, îi acordă savoarea care se impune în acest caz. Prin toate acestea, scriitoarea Maria Dobrin, nu că se face cunoscută, dar scrie într-un mod elegant, încât să nu-şi plictisească cititorul, dar nici să se dezică de cele relatate.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
O suită de întâmplări, psihologii, temperamente
Poemele semnate de Ioan Moldovan în volumul: Recapitulare, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010, închid în ele trăirile unui suflet încercat de vămile existenţei, mărturisite în versuri de o cuceritoare expresivitate lirică. Ele trec drept alintare distilată la nivelul „spectacolului" diurn. O confesiune într-un dramatism al cărui combustie a substanţei comunicării rafinează moral-liric acomodarea cu ritmurile cotidianului. Aparent dezinvolte, pe un ton personal aproape patetic ce reclamă o reculegere care e deja o filtrare a sensibilului, poemele din această carte cuceresc printr-o sinceritate capabilă să fixeze atenţia precum un stil împins spre o conştiinţă a limitelor. „Azi n-am mai văzut ulii / Iarna noului mileniu are alte păsări în cap / Civilizaţia Egiptului nu-mi mai încălzeşte inima. / Ea e plină numai de cele ştiute. / Sunt obosit de piramide şi de faraoni / şi puţinii mei sclavi au început să-şi dea coate / să-i umfle râsul / NiIul, însă, o, Nilul / curge maiestuos printre degetele mele / îl gust şi adorm / Mă trezesc şi-l gust din nou / şi parcă-parcă mi se schimbă stilul" (p.86) Poemele lui loan Moldovan (născut la 20 martie 1952, în satul Mureşenii de Câmpie, comuna Sava (în prezent comuna Palatca) judeţul Cluj) se configurează coerent şi verosimil, actul selecţiei având semnificaţie de persuasivitate substanţială.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Poeta florilor cu parfum de neuitat
Am ales să scriem despre poezia doamnei Liliana Borza-Dobronăuţeanu spunând de la început că, omul, în general, de-a lungul vieţii sale, nu a putut trăi în afara universului florilor. De aici, amintiri plăcute de răsfăţ, de dragoste necondiţionată pentru cei din jur, punând mărturie că nu există semen care la viaţa lui să nu fi oferit sau să fi primit cu ocazia unui eveniment anume măcar o floare, de care să nu-şi aducă aminte cu plăcere. Ca atare, florile sunt cele care leagă prietenii durabile şi fac lumea mai bună, şi, ca şi poezia, acestea au o mare dăruire în stabilirea relaţiilor cordiale dintre oamenii demni pentru pace şi iubire cu adevărat. Lucru demonstrat şi de poeta de faţă care prin volumul său de poezii, „Flori de telepatie", (2007), titlu incitant în aparenţă, în mare măsură, susţine spusele noastre de până acum.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
EDITURA EX LIBRIS UNIVERSALIS, BUCUREŞTI, 2011, 48 p, PREFAŢĂ - MARIUS CHELARU, TRADUCERE - IOANA TRICĂ
„Născut la Montpellier, în Franţa, Francois Szabo scrie şi în chineză, spaniolă şi rusă. Acesta este primul volum scris numai în limba franceză. Concepţia sa despre viaţă, despre poezie, cunoştinţele despre celelalte culturi/literaturi, toate acestea se întrevăd în moduri şi în proporţii diverse în creaţiile sale” (Marius Chelaru).
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
EDITURA EUROGRAPH, CLUJ-NAPOCA, 2011, 48 p.
„în aceste culori / o curgere-ardere... / esenţe de glasuri, / petale de flori, / ramuri de tei, / picurate înfrângeri, / în simple idei... / şi gânduri / se spulberă / prin umerii goi, / ai clipei renaşterii, / veşniciei din noi... / şi visul e pasăre, / şi inimii-n doi / prin pleoape, / doar frunze / firide de ploi… „ (E un fluviu intens - p.28)
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Editura Amanda Edit, Bucureşti, 2011, 120 p.
„Am uitat să vă spun… / M-a alungat singurătatea din casă / pe un drum pustiu / fără întoarcere, / pe un drum cu flori pătate de vorbe a căror / înţelesuri vor rămâne semne pe obrazul dimineţii”. (p.55)
Cu timbru confesiv şi meditativ, cu înclinaţie monologară, poemele din acest volum - al şaptelea - mai mult epice decât lirice, având un aşa-zis laitmotiv obsesiv, provoacă de fapt, dialogul cu sine însuşi întru dorinţa de comunicare. Poetul Alexandru Ciocioi adună în textele sale, notaţii contemplative de o rară graţie semantică, întregind fizionomia unui poet autentic.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
anotimp
cum pot să te separ
de cel ce mă apără în sarabanda vieţii
când cer cu insistenţă
să se oprească lumea
să pot coborî?
poate e doar ecoul
dar e atât de distorsionat
şi nu pot deosebi
lătratul unui câine de rasă
de cel al unei javre
în anotimpul lor
pe sfârşite
un lătrat.
Vali NIŢU |
|
EDITURA PEREESSICIUS, BUCUREŞTI, 2008, PREFAŢĂ DE MARCEL CRIHANĂ
„Cred că am reţinut destule „argumente" prin care susţin faptul că Editura Perpessicius a fost întrutotul îndreptăţită să publice această nouă realizare scriitoricească a lui George Peagu şi să o considere, la rândul acesteia, o deplină reuşită” (Marcel Crihană).
George Peagu prin acest volum de cugetări, maxime şi aforisme pregăteşte sau intuieşte calea spre a pune în Evidenţă Creaţia. Credinţa, cunoaşterea de sine, generozitatea, fericirea, suferinţa, iubirea, libertatea, literatura, poezia, etc., toate acestea sunt cuprinse cu ochii minţii într-un univers de cuget şi simţire topit în verbe pentru lumea de azi şi pentru lumea de mâine.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Anul acesta, 2010, am împodobit bradul de Crăciun în satul Buştenari (lângă Câmpina), localitate în care a locuit o vreme şi scriitorul Geo Bogza. Casa mamei soacre a devenit neâncăpătoare când ne-am revărsat, din două maşini prăpădite: cumnaţii ploieşteni, noi, bucureştenii şi progeniturile noastre. Tocmai am aprins lumânările şi am pus un CD cu colinde la leaptopul adus special în acest scop şi ascultând O ce veste mininată, mi-am amintit povestea Bradului de Crăciun, povestită de Lenuş, pe reţeaua literară.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Rafinamente şi fineţuri spre o viziune vitalistă
Poet, prozator şi nu mai puţin critic literar, Gheorghe A. Stroia vine cu al doilea volum de - aprecieri critice - după debutul - în acest gen - cu cartea: Petale de cuvinte; Dincolo de vitralii, editura Armonii culturale, Adjud, 2011 în care se dovedeşte avid să descopere zone lirice şi epice neexplorate de alţii. Autorul practică o critică prin ocoluri concentrice, din ce în ce mai largi, sugerând comunicarea cu ajutorul unor imagini lucid construite, cu rafinament intelectual şi de ce nu, estetic, prin care încearcă şi adesea reuşeşte să ne releve - inefabilul - zonelor poetice ale confraţilor comentaţi, cum ar fi: Florina Zaharia, Constantin Severin, Viorela Codreanu Tiron, Monica Grosu etc.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Mi-e dor de Dumnezeu, acel Dumnezeu viu şi adevărat, ce străbate prin lumina zilelor şi nopţilor, cu tot coloritul ce schimbă mereu peisajele, cu acele irizări ale luminii ce doar în ţara mea le pot vedea şi sorbi în mine, cu frenezie şi nesaţ. Mi-e dor de iarba verde de acasă. Mereu o să-mi fie dor. Acea iarbă de un verde pur ce pare însufleţită de o adiere divină, presărată cu flori multicolore, încărcată de miresme, îmbracă nişte coline dulci, împodobite cu păduri pe creste, înalte, nesfârşite. Uneori doresc să mă pierd în acel păduri ce împodobesc vârfurile Carpaţilor, să trăiesc departe de vuietul lumii.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|