FULGURAŢII DE VICTOR STEROM

GEORGE COANDĂ

OARECUM, SINEA-MI, EDITURA BUBLIOTHECA, TÂRGOVIŞTE, 2003, 128 p.

„Culege-mă şi-nalţă-mă în piscuri,/În zarea lumii să citesc azi semne/Ce mâine fi-vor grave să mă-nsemne/Într-un hazard de forme şi de riscuri”.

Plec de la acest catren spunând că poetul târgoviştean George Coandă scrie o poezie ceremonioasă, neocolită de nelinişti metafizice, încărcată de parfumurile vieţii lăuntrice, mărturisindu-ne legătura permanentă cu Sinele. Mesajul textual se desfăşoară de la inevitabile interogaţii spi­rituale până la meditaţii reflexive şi ontologice.

„Adică ce-ar mai fi de spus anume?/Iată, în iris se revarsă fad/O-nalt caniculă ca un răsad/De pulbere în spulber fără nume./Adiacente lumi se-neacă-n iţe:/Convingerile se izbesc labil.../Este aici vreun lucru sfânt stabil?/Ori astă viaţă-i văduvită-n viţe?/Se face-un risc spre clipele postume -/Iradiem un orizont pribeag/Cu umbra Semnului - de taină steag,/Scăpaţi din hărmălaia unei ciume./Adică ce-ar mai fi de spus anume?" (p.85)

Poetul George Coandă frazează lapidar, cu voluptatea inciziei directe, eliminând cât se poate pateticul şi odată cu el, tensiunea sentimentului. Imaginea poetică se coagulează în sunete distincte cu o severă – cenzurare -  a emoţiei.

„În iezeri vara se topeşte calmă/Şi-un abur se iţeşte pe la chei,/Dangăt de clipe cade într-un stei/Deschis în vârf ca un pridvor de palmă./Şi zvon de aştri tremură-ntr-o undă,/Un cerb şi-alungă moartea într-un rut/E-o înfrunzire-n pietre, viu sărut/De timpi ce dau în sineşi să se-ascundă./Şi-n munte ziua toarce o sudalmă/Dulce, de-azur răscopt în cheutori,/Un vuiet amorţit la subsuori/Dă iulie-n arşiţele-i de-a valmă./În iezeri

vara se topeşte calmă…” (p.25)

Prin acest volum - Oarecum, Sinea-mi, George Coandă se apropie de spiritul modern, expresionist, putând fi stabilite filiaţii cu experienţe lirice consacrate. Dacă există un risc care îl - pândeşte - pe autor, acesta este acela al livrescului. Dar poetul reuşeşte şi aici ruperi de ritm, schimbă tonul dovedind o bună cunoaştere a structurilor poetice actuale, precum şi o virtuozitate în stăpânirea celor mai flexibile expresii pro­zodice.

„Când vii, adu-mi atât, un fapt de clipă/Bătut pe nicovală de-ntuneric/În miez de viaţă rară mă desferec/Şi-ntr-o iluminare sunt risipă. Şi foc, şi ploaie, şi azur m-astâmpăr/Tot drămuind galopu-mi la potou;/Alerg, deodată, într-un vast platou/Şi fuga-mi nici n-o vând şi nici n-o cumpăr./Iată, o stea pe frunte-mi se-ntraripă/Zbătându-se-ntr-un fum de galaxii;/Se face un adânc de-nalte axii/Şi semnul meu din urse se-nfiripă./Când vii, adu-mi atât, un fapt de clipă…” (p.79)