REMZI LIMANI

SUNETE PIERDUTE - REDACŢIA REVISTEI -ALBANZEUL -BUCUREŞTI, 2010,106 p, PREFAŢĂ DE MARIUS CHELARU - TRADUCERE DE BAKI YMERI

„Remzi Limani alungă din „realitate", redesenându-le - (în varii palete) de la o metaforă directă la cele cu patină suprarealistă sau chiar cu tuşe onirice, aşa cum le vede, şi locuri, chiar regiunea în oare trăieşte, Kosovo” (Marius Chelaru).

Autorul acestor - sunete pierdute - îşi construieşte o poetică a sincerităţii, a căutării unui prezent continuu, situat între imediatul diurn şi descoperirea permanentă a interiorităţii. Aparenta răceală în text, e „spartă" de către un gest liric fulgurant.

„O rafală de amintiri îmi strigă mintea/Surâsul încremenit în oglindă/Îmi aduce aminte darul primului sărut” (p. 15)

Astfel de versuri sugerează o mare diversitate concentrată pe temă şi idee. Se remarcă esenţializarea ei în text revelator. Pare că poezia lui Remzi Limani „scapă" din chingile inefabilului şi dă imagini poetice, metafore, simboluri, asocieri laxe din medii existenţiale, relaţionale, toate fiind recompuse sub imperiul găsirii unui spaţiu adecvat al noutăţilor - uneori insolite, alteori de-a dreptul convenţionale.

„Dacă aş fi îmbujorat lângă Tine/Încă odată în ochii mei/Se văd în lumii de lună plină/Cu obraji rumeniţi ca floarea de mac/Îmbrăcaţi în ochiul primăverii/Înfrigurată în şalvari de caşmir/Cu surâsul plin de strălucii aprinsă/Cu talia strânsă în mâinile mele/Cu respiraţia sugrumată te aduc în minte/Visele tale cu ochiul meu le îmbrac/Ca frunzele toamnei în faţa ploii/Sub genele adormite le orânduiesc/Îmi aduc aminte de părul vărsat pe umeri /Ochii verzi de vară liniştită/Şi fluturii zburând în faţa ghe­ţurilor/Ca să se reîntoarcă înapoi/În culorile curcubeului peste fluviul topit” (p.l7).

Obsesia lui Remzi Limani către spiritul solemn amestecat cu per­cepţia cotidianului baroc, se manifestă - exclusiv - prin atitudine sentimentală.

În fine, această poezie pare că se construieşte relativ uşor, cu aparentă simplitate, într-o ţesătură de real şi ireal, dar, pătrunzând mai adânc în sensurile ei nevăzute, descoperi în penumbra textului că se ascunde un înţeles axiomatic, apropiindu-1 pe autor de spiritul non-conformist”

„Tu încă respiri în ochii mei/Şi nevrând mă orbeşti cu totul/Când întu­nericul se varsă peste flori/Nimic nu se simte viu/În afară de un şirag de lacrimi/Tu încă respiri în lacrima mea/Cu feţele aprinse tufe de flori de sânge/Surâd fără nici-un cuvânt/Arar rupi întunericul peste mini (p.29).

VICTOR STEROM