se plimbă un gând
şi urcă pe treapta şaptezeci şi cinci
într-un parc
zâmbindu-i acelui treisprezece
dintr-un august al timpului
mama

dacă am să plec

înainte de apusul soarelui

îmbracă-mă în costumul gri

la un rând de nasturi

cusuţi cu aţă neagră

în x

CONSEMNĂRI

de MIHAI ANTONESCU

Omul de pământ în stătornicia Dardaniei

Omul scrie cu un nod în gât. Cu o lacrimă şiroindu-i pe cerul pustiit al sufletului, pe unde numai corbii hălăduiesc, pe când porumbeii s-au făcut nor în hotarul dintre jelanie şi ducă. Dar, unde se duce poetul, rob al pătimirii întru frumos cum s-ar cere, când pământul arde sub tălpile-i dedate la drumuri fără ajuns, când patria mumă nu mai are unde-i ascunde cântecul îndoliat astăzi, din străină vrere? În pământ, desigur.

crede-mă orice
dar nu-mi spune că râde apusul
în cea mai plagiată pictură naivă
din expoziţia cu vânzare
de creiere

naşterea acestei dimineţi

m-a trezit şoptindu-mi întrebarea

ce-ar fi dacă ai păşi tiptil

peste visele urâte

şi ai uita că noaptea

vrea să-şi scrie

propria-i poveste

în versuri

negre

Poet, prozator, medic, academician. S-a născut în inima Greciei centrale, la Stomia, Larisa (15 iulie 1966). A absolvit Facultatea de Medicină, Universitatea Aristotel, Salonic. Trăieşte şi lucrează în praşul Larisa, ca medic specialist în medicină internă. Este de asemeni profesor la Facultatea Infirmierelor cu Şcoală Superioară din Larisa (TEI).

Visele curg lângă tâmpla cuvintelor
ca rupte de la sânul mamei,
ideea de fericire tăcută merge pe vârfuri
până in adâncul netrăirilor.

alerg să-mi pot opri

buzele şi respiraţia pe trupul tău

sunt uneori transfigurat

de gândurile ce alunecă spre coapse

şi nu pot să le opresc

alerg să-mi pot opri

buzele şi respiraţia pe trupul tău

sunt uneori transfigurat

de gândurile ce alunecă spre coapse

şi nu pot să le opresc

joacă viaţa o piesă de teatru
în aer liber
şi-n fiecare gară
pribegie