Școala curajului

ŞCOALA CURAJULUI 2017

În perioada 21-27 august 2017, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, în parteneriat cu Organizaţia Naţională "Cercetaşii României" - Centrul Local "Naparis" şi Colegiul Naţional "Nicolae Titulescu" Pucioasa, cu finanţare din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, va susţine activităţile practice ale proiectului "ŞCOALA CURAJULUI 2017",  concurs tematic cu probe de turism montan specializat, în Munţii Bucegi - zona Padina.

La concurs vor participa 10 echipe de câte patru tineri (2 fete şi 2 băieţi), cu vârsta între 14 şi 35 de ani, cu domiciliul în mediul rural, din mai multe judeţe ale ţării.

Printre probele de concurs se numără: drumeţie montană, orientare turistică, speologie, căţărare la stâncă şi la panou artificial, coborâre în rapel şi tiroliană, activităţi de ecologizare. Ajunsă la a IX-a ediţie, Şcoala Curajului a implicat până în prezent, de-a rândul anilor, în activităţile sale, un număr de 520 de tineri, care şi-au testat cunoştinţele, abilitatea, tenacitatea şi curajul cu ajutorul metodelor de educaţie nonformală pentru tineret.

Proiectul face parte din programul Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ "Natura ne învaţă primii paşi în viaţă", program care în cele 73 de etape desfăşurate deja a implicat peste 7300 de persoane în cei şapte ani de la înfiinţarea asociaţiei.

Vă aşteptăm alături de noi!

Marius Prundaru - Preşedinte AEFC - Coordonator proiect

Recomanda articolul
  • gplus
  • pinterest

Despre autor

Vali Nitu

Vali Nitu

Doctor in management cu teza REENGINEERING IN MEDIA ROMÂNEASCĂ

CITESTE SI...

Comentarii

Nu sunt comentarii. Adauga tu primul comentariu folosind formularul de mai jos.

Adauga un comentariu