„ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE”.

Marţi - 13 februarie 2018 - ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE.

 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, organizează la nivel naţional „ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE”.

Începând cu anul 2011, IGSU a identificat ca oportunitate de diseminare a informaţiilor cu caracter preventiv organizarea acestui eveniment ori de câte ori data de 13 coincide cu o zi de marţi.

Ziua de "Marţi -13" este considerată de unele persoane superstiţioase, o zi cu ghinion, dar experienţa vieţii ne face să credem că este doar o superstiţie, nimic mai mult. Putem spune că "ghinionul", de multe ori, ni-l facem şi singuri, prin lipsa de informare. Putem preveni acest lucru, informându-ne.

Desfăşurate sub sloganul „PREVENIŢI GHINIONUL”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc. 

Cu ocazia “ZILEI INFORMĂRII PREVENTIVE”, marţi - 13 februarie 2018, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa, prin cadrele de specialitate ale Inspecției de prevenire, va desfăşura activități de informare preventivă, pe timpul executării controalelor de prevenire a situațiilor de urgență la operatori economici și localități.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

Recomanda articolul
  • gplus
  • pinterest

Despre autor

Vali Nitu

Vali Nitu

Doctor in management cu teza REENGINEERING IN MEDIA ROMÂNEASCĂ

Comentarii

Nu sunt comentarii. Adauga tu primul comentariu folosind formularul de mai jos.

Adauga un comentariu