Volumul de versuri - Ortografia vieții trăite NU șoptite

„Cuvintele sunt vocea inimii” - Confucius


iubirea din necuprins

în cartea de onoare a timpului
cu drepturi de autor
eu sunt tu
şi-mi eşti un eu
dar de la Dumnezeu
cuvânt
ortografia dragostei trăită în necuprins
nu șoptită într-un cuprins
din viață.

culoarea dintre culori

dinspre albastru spre verbul scorpionului
dorința buzelor roșii
acum știu
este frumosul ce putea să mi se-ntâmple
sensul meu în seva timpului
semnul dinspre ceruri
vocea cuvântului
destin.

secunda celestă a universului meu

se logodesc înserările
cu atingerea degetelor lungi
nocturnele sărutări
cu sânii toropiţi de dorinţe
umerii şoaptelor
cu melodia naiului din ape
obrazul trupului de foc
cu înlănţuirile din plete lungi şi-ncâlcite
trăirile noastre
cu spirala timpului
femeia – superbă elegie.

trăiri gemene

m-am tot căutat
uneori treceam pe lângă mine
şi mă găseam doar în propriile cuvinte
îmi era dor de sens
să-l şoptesc cu buzele flămânde
era atât de mâine
când despleteam înţelesul respiraţiei
unor suflete gemene
departe erai tu
aici în trăirea mea iarăşi tu
oriunde erai tu
acolo
aproape erai tu în cuprinsul de aici
mereu vom fi doar noi
într-un atât de azi
întregul din doi.
    
înțelesul din albastru  

dinspre suflet spre trup
desenul minţii pe o pânză de suflet
cu ochii de cer
iubirea – perpetuă dorință
pe scena vieţii
braţele unei cuprinderi
recompun ieri cu azi
şi devin mâine
trăindu-și culoarea
într-un foşnet de linişte
femeia timpului
unic verb.

nuanța dintr-o lumină

pe geana dormită
împletesc dorinţe din şuviţele părului tău
în cercul iubirii noastre mă regăsesc
pur și simplu – un bărbat fericit
mulțumesc – universul meu!
te prețuiesc – sensul meu trăit!
 
cu buzele învelite-n sete
opresc privirea pe şoldul dezgolit
pe coapsa pernei seduse
trupurile și taina nupţială
neîmpotrivirea unui fluier de anotimp
la partitura notelor celeste
în melodia trupurilor – lumânări vii
superbă melancolie
culoarea simplei bucurii

dintr-un cântec nesfârşit al iubirii
privirea de cer
întoarce o nouă filă – o noapte plină de zi
spre izvorul alb nesătul de albastru
puritatea iubirii noastre
simplă – precum o lumină.

ţărm

dacă ai putea măsura necuprinsul apei
cu albastrul ochilor
ai înţelege incendiul de argint
de pe chipul
ce arde.

vers şi şoapte

buze nesătule odihnesc privirea
pe trupul flămând
prind anotimpurile cu siguranţa versului
de metaforele din cuvânt
aceeaşi tu
aceleași note celeste
pe clapele trăirii noastre

irepetabilă partitură de pian
dinspre trăirea refrenului unui rost
melodia din noapte
vers și șoapte.

ochii timpului

păstrez să scriu cu verde viu
pasiunea de a fi bărbatul superbei femei
cu părul ruginiu

te voi iubi mereu
globul meu de lumină
într-un rost în arborele vieţii
sosesc
cred în tine – clipă de maturitate
singular fericit
simplitate.

muzica trăirii albastre

pe manşeta timpului
rămâne un autograf semnat în pagina destinului
la concertul viselor
din anotimp în ram mă zoreşte retrăirea
din răstimp în timp secunda rescrisă
Dumnezeu ştie ce-i scris

eu sunt aici – tu eşti acolo tinerețea mea
destinatar al răsăritului ce curge
într-un răspuns
pentru fiecare întrebare
se-nchid acordurile celeste cu un nod de seri
ca-ntr-o logodnă
dintre albastru şi călcâiul de lumină
elegie prin scurtul popas
dintr-un univers ce se-nchide
punctual și fără trădare – muzica
în cercul nesfârşit al frumuseţii ei
urcă vise
coboară împliniri
supremul rost
viața.

gala de excelenţă a iubirii

în inima serilor – mâinile noastre
alcătuiesc piramide din vise
cu splendorile lumii

în pridvorul însetat
părul despletit de aduceri aminte
poposește-n adăpostul de linişte
din cuvinte

la gala de excelență a vieții trăite
îmbracă-n tăcere – iubirea
oare îmbătrâneşte și ea?
întreb şi eu
aşa…

seara ochilor tăi

mi-e dor de-aseară
aceeaşi tu şi-acelaşi eu
timpul nostru din zi spre altă seară

ce m-aş face fără seri?
aș îngenunchea la marginea nopţii și aș aştepta să vii
cu fiecare gând aş urca o treaptă
cu fiecare pas aş alerga peste alte trepte

curând se luminează de ziuă
tu eşti ziua mea
parfum de femeie şi ceaşca de cafea.

refrenul serilor

dinspre imperiul trupurilor albe
privesc curgerea lină a înserării
dinspre acordurile din verde viu
simt melodia – trăirea

îmi strunesc degetele să atingă atent
buzele tale
precum un incendiu de argint

iubita mea din palma serii
strigă-mi numele
trimite răspunsul ecourilor dimineții
florilor de iris – mai presus de noi
mai presus de lume.

ortografia unui  solfegiu

nimic nu-i fără rost şi rătăcit
în duminica notelor muzicale nenăscute

în camera de oaspeţi a solfegiului
întârzie-n mine verbul trăirii
iubirea – perla coroanei

mulțumesc vieţii pentru bucuria de a ne fi întâlnit
în verdele vremii
îmi e dor să-ţi spun ce dragă-mi eşti
în durata luminii

stropi argintii în curcubeul anotimpurilor
cuprinși şi necuprinși în curgerea din calendare
sărută cuvintele și desenează fapte
vor rămâne – tu şi eu
o melodie din noapte.

magia culorilor

mai presus de cuvinte
numele tău – floare de iris

în secunda celestă din camera de oaspeţi
scorpionul flămând de iubire

în colierul albastru
parola fecioarei cu părul de foc

în destinaţia nuanțelor
magia metaforei

femeia din visul cuvintelor
o elegie.

nu știu trăirea fără iubire

iubesc în lumină
urc gânduri în privirea albastră
cobor dorințe – trupul tresare
 
împletesc metafore din pure cuvinte
despletesc diminețile ascunse în trupurile goale
pentru sufletul tău

eu – simplă chemare.

m-am stabilit în verbul a iubi

iubesc să iubesc
iubirea – trăire imperială
cuprinsă în miniatura acestui univers
clipă fugară
mi-e dor de ea
de-aseară.

femeie a secundelor ce curg

puţin tac
şi privesc decolteul trecerii
nevoia de zbor

puţin vorbesc
şi deschid fereastra

aştept
să mă-nchizi în secundele celeste
să oprești timpul
trăirea
tu – femeie – superb ceas.

cartea vieţii

din anotimp în ram
ne bucurăm să scriem cu verde viu
privim harta palmelor
și recompunem ieri cu azi

devenim mâine
într-un foşnet de linişte.

opreşte-mă din târziu
m-am regăsit în femeia pe care o iubesc
alerg să deschid palma serii
o sărut
simt curgerea lină a înserării
dinspre verdele ochilor din timp

pasiunea mistuie ceasurile târzii
 
sosesc – iubita mea
te voi strânge-n braţe
voi picta pe buzele tale
un incendiu de argint din imperiul trupurilor
cuprinde-mă mereu în trăirea ta
adeseori devreme
uneori atât de târziu.

jocul iubirii din viața trăită

în vara memoriei şirul indian de sărutări
în braţele cerului dantela fiorului
nesfârşit de atâta dor

în paşii unui dans neinventat
nedansat niciodată
iubirea – copilul meu fidel

timpul priveşte orizontul
departe de sânul alb
minunea cu surâs verde
apropiată nuntă de flori

niciodată nu-i prea târziu
să trecem peste viaţa abia şoptită
pentru un inegalabil timp
în alfabetul dragostei
unică literă – femeie – iubită.

libertatea de a fi

în jurnalul parcurs în palma timpului
rescriu ce mi-a fost scris
respirând silabele iubirii mi s-a refăcut lumea
focul profund – iubirea
având un nume – floare de iris  

undeva privirea poftelor caută trupul
suflet pereche – desenul chipului din vis

pe cămaşa cerului ploaia virgină de gesturi
a redescoperit sensul trăirii

în nebunia clipei de maturitate
esența vieții – femeia.

frumosul dintre gânduri

pianul cântă
în seva timpului trăim verbul dimineţilor
ochii orânduiesc fără saţiu logodna culorii verde

în raţiunea universului curgător
ducem mai departe bucuria de a fi un întreg
frumosul ce putea să ni se-ntâmple

acum ştim – este visul din ape
semnul din ceruri – iubirea
emoţii în doi – șoapte.

mâinile vor  înnopta-n cuvinte

când verbul din înserare mă strigă
diapazonul din eul oglinzii
ştie că vin
aude fuga dintr-o cochilie albă

în nebunia mea de om cu... minte

se-ntâmplă
ca timpul sălbatic să mă ştie aşteptare
desprinsă din frumos
noapte spre zi – libertatea de a fi.

fluxul şi refluxul dorinţelor

peste stânca de granit a trăirii
mă mistuie-n ceasul târziu
picătura de apă ce cade necontenit
în inima misterioasei destinaţii
vis din amurg

marea – izvor nesătul de sete
în murmur şoptit
inevitabil curs
viața

învelește... matca.

necuprinsul metaforei

ard în cercuri
fumul de ţigară al pașilor uitați
în mulţimea de drumuri

rescriu destinul cu drepturi de autor
în bibliografia sentimentelor
şi-n ordinea alfabetică
drum bun – bun rămas

martor e necuprinsul potecilor
spre casa apropierii de tine
cu gândurile dezlegate
îmi sprijin ușor capul
niciodată plecat

treci tu – superbă femeie
cu timpul în necuprins
în trecerea ta – cu capul ridicat.

sunt atât de mâine

dincolo de pasiune
nerăbdarea de a ne vedea
apropie-te şi atinge degetele tainei nupţiale

coboară şi urcă dreptul la dorinţă
în îmbrăţişarea şi nebunia unor trăiri
ce vor rămâne aproape de timp
de trupul şi buzele serii
amintiri din viitor

în nopţile strivite de repausul depărtărilor
gândul și nevoia de zbor
din camera de oaspeți a unei iubiri
scrie în clipa de meditație
scorpionul bonom.

în braţele întrebărilor

filozofez în spirala universului
în posibilul ritm al unui sculptor

timpul mă ciopleşte printre înserări
mă aleargă până obosesc
predă cămaşa vieţuirii
unei alte generaţii
cu delicatețe
tactil

totu-i un carusel – o partidă de şah
ce a fost la început – nesătul de înțelesuri?
poetul sau simplul cuvânt?

dorul uitat pe tine

pe tabla de şah a timpului
dincolo de convenienţe
într-o noapte pictată pe o pânză din suflet
fructul oprit

dacă nu te-aş iubi
ar sângera serile din cântec de vioară
dacă nu te-aş revedea în imaginea oglinzilor
ar plânge şi timpul

dacă nu aş scrie pentru tine
nu ar mai arde privirea dinspre mâine

voi alerga spre sărutul uitat la tine
în dimineaţa ochilor albaştri
logodită-n trăirea din vis
cu părul de foc.

început ştiut şi neştiut sfârşit…

dintr-o sferă cuprinsă-n ipoteze
simfonia culorilor se aprinde-n taină
scânteia ochilor nenăscută-n trăire sublimă
se stinge cu picuri din ploaia de vară
acorduri albastre
cuvinte
seară…

mă opresc din mersul nesătul
arcul din sprâncene ţinteşte privirea virgină
gene de abanos adorm pe sărutări
pe drumul parcurs în picioare
timpul îmi fură din viaţă un verb
secretara gândurilor tresare
surâd
e altă seară...

filosofând despre nuanţe

continuând să fiu în dansul serilor
scriu trăiri
mă găsesc în mulţumirea unor culori
din anotimp în ram
primăveri şi muguri – toamne și frunze
eu cel ales – călător

în suflet am un colier din verde
ca detaliu sentimental
printre suspine şi cerneluri – cuvântul peniței
eu cel ales – trecător  

pianul odihneşte portativul
în mi-bemol major – nocturne
clapele tresar – irepetabilă partitură
Vaia con Dios mi vida...

doar tu eşti ziua mea

în ideea de a fi la concertele cu felinare
îmi opresc degetele în ritmul iubitei
mă regăsesc între somn şi nesom
decizie şi indecizie

în ideea de a fi în amorul femeii cu trupul alb
apropierile din vreme au nevoie de zbor
la loja oficială a şoaptelor
ceaşca de cafea nelăsată uitării
buzele ei – iubirea mea

în ideea întrebărilor din nelinişti
ca mod de viaţă
aștept răspunsuri pe umerii serilor
în trecerea celestă
femeia visurilor mele
reverență.

decenţa unei stări de veghe

cu tâmplele obosite de nesomn
mă voi despărţi de azi
e greu să hotărăşti ce trebuie să fii
ce trebuie să faci cu tine

întind mâna după puţină iertare
şi alerg după umbrele ce-mi dau lecţii de lumină
trăiesc printre idei
mă găsesc în ce a mai rămas din mine
din cauză de răspunsuri la întrebări

voi alerga cu timpul să prind răsăritul
punctual şi fără trădare
el mereu în faţa mea – eu întotdeauna în urma lui
aşa devenim amândoi – imposibilă uitare.

solfegiu din intimitate

privesc spre necuprins
să nu topesc acordurile logodite-n șoapte
din cuprins

ce m-aş face fără solfegiu în jurul inimii
când foşnetul de linişte tace
și-şi leagănă petalele într-un infinit rebel
din flori?

aș descifra cuvinte din adânc de culoare
descoperind un trecător penel

verdele dansează viața
cerul zâmbește cu nuanța din el
pianul cântă melodia celestă
departe – aproape – sper.

în colecţii şi-n  amintiri

undeva-i scrisă într-un solfegiu
o întrebare
despre ziua de naştere a unei pasiuni
a DJ-ului scorpion
a acordurilor albastre – simplă neuitare

niciodată trăirile celeste nu se pot despărţi
doar ritmurile-şi îndeplinesc o misiune
impusă de regulă
singulară
feminină şi profundă în acceptarea timpului

dincolo de convenienţe şi limite
în braţele unei femei minunate
trăiesc
ascult şi scriu cu verde viu
pasiunea de a fi mereu bărbatul sensibil
precum în studioul de înregistrări
niciodată uitare.

filozofie de weekend

dinspre alb spre tăcere
timpul scrie un alt autograf
întrebându-și privirea din enigma difuză
oare – îmbătrâneşte și o umbră?
 
fire ursite se împletesc în şoptitul adevăr
într-o superbă înţelepciune
dintr-o sferă cuprinsă-n ipoteze
acorduri albastre – diseară

în ritmul neparcurs pe toba lui Manolo
înainte şi după Malraux
cuvântul iubire – trăiește în fiecare seară.

visul din vis

între somn şi nesom
mă regăsesc printre paralele existenţei

între cuprins și necuprins
mă surprind decizie şi indecizie

între ideea de a fi în amorul unei trăiri și trăire
mă simt fericit

între ziua legiuită și trecerea pe la notar
mă tot caut să-mi autentific un loc dorit
în loja oficială a cuvintelor
posibil – poetul cu har.

mulțumesc – înțeles din cuvânt

la radio se difuzează ultimul hit
inspirat din a doua tinereţe
nesătul de înţelesuri odihnește timpul alb
simplă curgere – simplă poveste
 
privirile râd cu delicateţe
la vama unei trăiri
tu și destinul meu – unică poveste

gândul îşi continuă mersul
subînțeles – ca și mine
iubesc să iubesc zâmbetul vorbit
din aceeași poveste.

vise despletite

privesc mâna din cerc
precum poetul dintr-un timp îndepărtat
văd perechea timpului cu veşmânt de răsărit
şi de atunci trăiesc metafore tăcute
cât o dorință din sărut

în harta palmelor totu-i alb
cuvintele au devenit jurământ în ruga din lumină

trece timpul…
noi eram altfel
eu eram
tu erai
noi vom fi vise împletite înspre seară
acorduri între arcuș și vioară.

melodia clapelor din ape
 
pe notele din valsul luminii
ating inelul din degetul promis
privesc palmele ce rostesc ademenirea
şi opresc o viață de om
lângă tine culoarea – roșul din lalele fierbinți
fredonez refrenul împlinirii
în carul cu roţi din flori de cer
te străbat cu timpul la rever
fără revers spre ieri
lângă tine – buze fierbinți
e atât de mâine
în lumescul mâinilor împreunate spre rugă
îngenunchez din nou o altă noapte
lângă tine – trăiri fierbinți.

curiozitate cu sens

mă strigă trăirea să-i dăruiesc un autograf
pe frunze de seri
doar Dumnezeu ştie ce am scris
într-o spirală a timpului rescris
cu roșu
ce poate fi mai frumos decât un câmp cu maci?
doar câmpul
acolo s-a născut roşul iubirii
răsăritul visului din vis
tu ești
eu sunt în braţele aripilor tale renăscute
în roba dorului ca singur destinatar
pe străzile scorpionului
trupul şi-a dorit femeia cu părul de foc
cu dragoste
de asta este atât de curios dorul meu...

lângă iubire o metaforă

cuget pe reverul eului şi naufragiez în mine
de parcă nu aş şti cine sunt
unde sunt şi de ce sunt
pentru ce mai sunt cât voi mai fi
mosorul flămând dintr-o reclamă cu nume comun
viața – precum poza dintr-un album

destinul nu-i o joacă
altminteri se face seară
la poartă pâlpâie o lumină albastră spre linişte
de altfel o poveste de iubire
propria-mi soartă

mi-am statornicit liniştea între pereţii cuvântului
o îmbrac în veşmântul memoriei
cu metafora iubirii îi scriu
verde viu pe crucea moralităţii
dimineața devreme – noaptea târziu.

rescriu puțin din mine

parcurg viața în picioare
încă sunt aproape de trăire
la vama unui timp topit în poezie
izvor din vis – o altă elegie

filozofând pe cămaşa vieţuirii
urc paşi în cuvinte pe scara infinită
cobor timpul într-o spirală
spre nenăscute zori care se vor trezi
cu tine – chemare

la broderia reverului din dragoste
iubirea țese destine celeste
în lumescul dat   
mai presus de cuvinte
mirare...

nume şi prenume

draga mea...
îţi mai aduci aminte cum zâmbeau dimineţile
în intersecţia de la „cruce”?
unde lanul de grâu era plin de maci?

iartă graba macilor atât de roşii
ce încap în visul în care alergăm nesătui de verde

ne zoreşte clipa şi ne întrebăm
din câţi îmbătrânesc câţi rămân tineri?
şi tu
şi eu pe unde mă găsesc
şi eu
şi tu cum ești?
depărtare sau timp în amintirile copilăriei?
tu – versul din septembrie
eu – cuvânt din elegie.

viaţa precum un verb

înaintea destinului admir femeia
superbă curgere de râu
pe sub o punte dintre ieri şi mâine
în ritmul paşilor de azi
eu scriu

prin spiţele din roata unui timp
cu... vântul hoinar
găsesc dorinţa de trăire cu foşnet precaut
ca și mine – suflet și trup
ne... trecut

dacă ar fi să nu-mi mai fie dor
pe şaua unui timp departe-s roţi
aproape-s cărările se... duse
mereu la capăt
început.

libertatea de a fi sclavul iubirii

am deschis braţele minţii
să te pot îmbrățișa într-o roată de lumină
am așezat în mâinile tale rămasul meu de viaţă
şi-mi este tot mai sete

eşti fântâna din care-ncerc să-mi potolesc setea
când buzele tale uită sărutul pe mine
într-o demnitate a libertăţii
există iubire

aşteaptă-mă-n parfumul tău
cu nerăbdarea de a ne revedea
alintă-mă-n nopțile de noiembrie cuminte
cu surâsul tăcerii – mereu dorințe

libertatea iubirii – senzualitate.

jocul dintre cuvinte

enigmatice diferenţe dintre zbor şi înălţime
desenul minţii vrea să fiu mâine
în infinitul nuanțelor
dintre prea devreme şi prea târziu
fiul cuvântului ce devine
verde viu

vine uneori vremea prea devreme
și-mi dă o lecţie de viață
câteodată devreme e prea devreme
adeseori târziu e prea târziu
un paragraf cu accente
dinspre viață

în declinări de verbe niciodată nu-i prea târziu
dacă nu-i prea devreme
desenul minții în verde viu.

iubire legendară

la ora nesomnului dintr-un fluviu cu versuri
rămân un ecou dintr-un timp verde
în palma dorinţei încleştarea degetelor
dintre nume şi vers
dinspre suflet spre trup
timpul L.

cu naiul din ape răstălmăcesc notele rare
din copca de lumină a unei lumânări
aprinsă într-o trecere fugară
de rostul unui timp păstrez o iubire târzie

cu fiecare cuvânt caut în metafore trandafiri
printre fluturii albi voi fi fost o lume
pe cămaşa scrisului un poem
iubirea unui destin cu săracul cuvânt
bogat.

mi-e dor de-aseară

în dimineaţa ochilor tăi
îmi potolesc nevoia de zbor
într-o ramură de întâlniri dorite
cuminte și răbdătoare ne cerne clepsidra
prin necuprinsul din cuvinte

în curgerea vieţii am prins clipa de clipă
într-o metaforă împletită în zori
de secunda celestă

în timpul iubirii mi-au crescut aripi
zborul – răspuns la întrebare
splendoare...

viorile anotimpului

ce poate fi mai frumos decât un lan cu maci?
poate doar culoarea
ce întârzie-n verbul iubirii
doar Dumnezeu ştie ce a fost scris cu roșu
într-o spirală a timpului rescris
în curcubeul anotimpurilor...

nimic nu-i fără rost şi rătăcit
respirăm dimpreună iubirea-petale
simpla iubire-munte
dinspre mâine privirea-dor

ne trăim bucuria fiecărui răsărit
unde s-a născut roşu
eu sunt – tu eşti
visul.

iubesc să scriu

m-am oprit din târziu
să iubesc numele tău-floare de iris
aşteaptă-mă-n braţele revederilor dorite
pentru ceea ce eşti
și-n cuvinte te știu  

trupul tău mă cheamă-n răsăriturile apropiate
nesfârşire de tăceri
scriu
dinspre mâine voi alerga spre noaptea rămasă
în dimineaţa ce vine cu ochi albaştri
logodită-n şoapte de dragoste din târziu

dansează prin desenul degetelor
în dorul nebun să se odihnească pictura unei inimi
la revederea ce-o să vină din lumină
văd depărtările atât de aproape
scriu să iubesc
asta știu.

şirul indian de cuvinte

mai presus de lume privește busola orizontului
impresionante trăiri descătuşate
dacă ai putea măsura necuprinsul în ritmul inimii
ai înţelege incendiul de argint
de pe chipul ce arde

e vremea iubirii
ochii mă ajută să privesc oglinda naiului din ape
pe un portativ de trăire din larg

credincioase gânduri orânduiesc buzele avide
privite-n unda scorpionului
nuanţele descriu un val
din albastru.

retorice într-o teribilă zi

curios din fire
în posibilul ritm al unui sculptor
timpul ciopleşte posibile întrebări
surprinzătoare răspunsuri
imprevizibil sfârşit

frici şi întrebări
la început a fost piatra?
apoi dalta?

totu-i un carusel într-o ordine a trăirilor
în ritmul loviturilor

nimeni nu poate cunoaște  jocul din umbre
cine știe ce a fost la început
stânca sau artistul?

modelează-mă

pe umerii unei frumoase trăiri
ca mod de viaţă
nesfârşita-i femeie
cu identitatea nefardată

floare şi rod în atlasul dorinței
femeia ce-mi este dragă
setea-n despletitele dimineţi
nepotolita grabă

degetele mele din lut se pot opri ca un întrerupător
umbră/lumină
pe coapsele tale ca un răspuns
esenţe între mine şi ecou

nume de carte
între minus şi plus nudă existenţă.



mi-e dor de mâine

încerc să-mi debarc neputinţa
alunec spre finalul pur

mă ridic
rugă spre înalt

bunul Dumnezeu mi-a scris trăirea
sădesc iertare şi păşesc
într-un bestseller cu enigme
acolo departe
hai-hui
printre cuvinte
sosesc.

filozofez
o partidă de şah cu privilegiul contrastelor
la înţelegerea cu o iluzie
simplă vulnerabilitate
paradoxal – temporală singurătate
în spirala universului
cămaşa vieţuirii așteaptă să fie predată
altei generaţii
cortina desparte trăirile rebele
între răsărit şi apus umbre şi lumini
nu-i prea târziu rolul principal
a ierta – niciodată nu-i prea devreme
îmi aplec capul spre palme
şi-l sprijin ca mod de viaţă
niciodată plecat – trăiesc.

atunci când există iubire

rodul minţii se joacă într-un singular răsărit
puțin tac
mă găsesc într-un simplu răspuns

iubesc să iubesc
puțin vorbesc – prețuiesc silabele iubirii
dintr-o noapte pictată pe o pânză din suflet

continuând să fiu în dansul serilor scriu trăiri
totu-mi pare ca o adiere de vânt
eu rămân cuvânt de iubire dintr-o călimară cu tușul sfânt

pasiunea de a fi om
scriu și trăiesc libertatea de a fi
eu sunt...
sămânța unui gând.

singular fericit

parcurg călătoria înaintea destinului
o miniatură...

în cartea de onoare a unui cuvânt
am aflat  parola timpului
în dimineţi nenăscute-n taină
acorduri albastre
cuvinte
seară…

pe sensul de mers o singură trăire
unică lumină
după perdeaua dimineţilor
picuri din ploaia unui vis
iubirea...

preţuiesc în clipe femeia timpului
din atâtea dimineți.

gândul din hamacul timpului

aleargă anotimpurile
pe țărmul trăirii cu valul târziu

în călcâiul de lumină al dorinţelor
am privit chipul acoperit cu mister
de marea albastră

cu mâinile goale am tras cortina pe plaja vieţii
să nu topesc amintirile logodite-n şoapte
în adânc de mare

într-o lumină a unui splendide dimineți
libertatea de a fi
fluxul și refluxul viu.

simplitatea  dorinței
bărbați și femei – iubiri memorabile
la fiecare pas mă cuprinde nostalgia
rămasă în urma mea precum o metaforă reușită
frumusețea umană

nici tace
nici vorbeşte lumea mea
am încercat să fac din lumea ca nelumea
lume ca lumea
am reuşit?
vorbeşte lumea…

femeia ce mi-a dăruit drumul

femeia zorilor mi-a amintit de cântecul înţelepciunii
ca existenţă
de puterea sentimentelor din dialogul prezent
cu sine

limita subiectivă mă împarte în trăiri
neobişnuite trăiri urcă mereu
coborând în mine

născut pentru a trăi timpul mă zoreşte clipa
şi întreb din câţi îmbătrânesc
câţi rămân tineri
şi eu
şi eu pe unde mă găsesc
şi eu
şi eu cum sunt?

depărtare?
apropiere cuprinsă în vis?
mi-ai dăruit drumul și trăiesc în necuprins.

timp nepetrecut

stau cu despletitele nopţi în tresăriri
din dor de bun simţ

tuşe fugitive completează imaginea din oglinda vremii
în staţii pentru a debarca un punct
singura certitudine dintr-un posibil cuprins
puncte şi linii ireversibile
imposibile reveniri

aprind prezentul să nu-mi fie frică de umbră
în avalanşa din nesomnul palmelor
strâng bagajul
în neştiutul cufăr din lemn de nuc

trecut – netrecut – nepetrecut.

lacrima serilor după zile

o clipă din esența timpului
oprește la poarta de intrare a întregului trăit
de sfânta iubire

zideşte durata luminii noastre cu ochii albaştri
în iubirea cu părul de foc
din nopţi şi şoapte

i-am dezbrăcat măreţia trupului cu buzele setoase
cu mâinile seduse i-am căutat trecerea
în sărutul uitat pe coapse

parcă a fost ieri
la telefon aud vocea serilor
„noapte bună iubitule – curând ne vom săruta!”

departe devenind aproape
revede curgerea
lacrima...

răscruce cuminte

am citit o hartă dincolo de pragul alb
cine ar fi putut să mă oprească?

poate uşa dintr-un popas al toamnei
cu dezordonate frunze ruginii
desprinse din copacul meu
ce până mai ieri se fălea cu metafore verzi
purtate pe umerii înălţimilor
azi golaşe

încerc să opresc timpul cu mâinile goale
cu buzele flămânde de doruri
matinale adeseori – liniștite arareori
libere mereu
uitate-n braţele tale
ce m-aş face fără seri – ca o posibilă întrebare?

aş îngenunchea la marginea nopţii şi te-aş aştepta să vii
aş mai cere vieţii o altă întrebare
lasă-mă să pot săruta trăirea noastră înlănţuite-n dans
ca răspuns la întrebare.


partitura timpului

în carul meu de viață
dezbrăcată de trecut rămâne iubirea
cu plete lungi şi încâlcite
filozofia vieții – trăirea unui gând

mângâierile cad spre dorințe
pe coapse tiptil-tiptil
privirea

ascultă refrenul trăirii noastre
melodia naiului din ape

împleteşte notele cu o seamă de culori
ca primă zi a restului de viaţă
eu nuanță  – tu ecou.

dansul alb

ieri am sculptat o dorinţă pe tâmpla grizonantă
azi alerg anotimpurile izvorului alb
să aflu parola ochilor singuri
din duminica cuvintelor nescrise

gândurile se îmbracă în costum de gală
scriu alte poeme albe
din vise la reverul timpului brodat
cu nume din lumină

metafora iubirii odihneşte privirea virgină
scrisul omenesc și verbul cuminte
abreviat
dintr-o noapte albă

opresc dintr-o călătorie nenăscută
la destinaţia de neodihnă
într-un nod de amintiri
balul serilor albe.

rebelul poet

în antologia sufletului de la chindie
e singură tăcerea tălpilor
ca tine poezie
frunzele căzute pe aleile parcului
s-au oprit lângă banca tristă
dintr-un colţ de lume
parcă ar fi acea toamnă
cu crengile dezbrăcate de culorile îndrăgostite
plecate împreună cu alt vers
ultim viciu
săgeata unui sens
pe sânul umbrelor descifrez priviri prezente
mă prind în jocul cuvintelor alese
dintre dorinţe şi plăceri
la reverul unor anotimpuri neuitate
poemul scorpionului rebel.

eleganța trăirilor

privesc spre albastru
plec în gând şi merg mai departe
cărare spre drum

trag cortina între răsărit şi apus
pe scena unde se joacă piesa de teatru a vieţii mele
cu femei frumoase şi un pahar de vin

filozofez  în refugiul unui vis
într-un preludiu al refrenului dintr-un cântec
valsând undeva în jurul meu
libertatea de a iubi

n-am să mai scriu neculese note în solfegiul nocturn
am să împletesc o stare
într-o noapte de îmbrăţişări nesfârşite
cu trăirile neegale

aşa cum numai iubirea ştie
adeseori atât de devreme
uneori prea târziu.

jurnalul trăirilor mele

pe tâmpla unui timp falnic
viaţa pictează muzica unei trăiri
într-o poveste de dragoste
am dăruit brațelor cuvântului
iubirea
vârsta vârstelor îmi dă atâtea târcoale
cu dorinţe mari şi putinţe mici
la hotarul dintr-o ordine impecabilă
meditaţie la optimism
iubirea
gândul se sprijină pe caligrafia versului
câştigător final
am cuprins rodul sufletului
în poemul cu numărul şaizeci și cinci
iubirea.

femeia timpului

închid nopţile şi adorm visele iubirii
într-un nod de seri
pentru a le dărui obrazului dimineţii
ca-ntr-o logodnă a şoaptelor neuitate
merg mai departe spre scânteia privirilor
cu setea după geana dormită
reverenţă femeie a timpului meu
eternă fecunditate
visul miroase a tine
eu sunt tu şi-mi eşti un eu
albastrul cuprins în necuprinsul din ape.

metamorfoze

cad frunzele şi esenţa vieţii se reduce la uitare
cădem şi noi din când în când
reducându-ne la tăcere
durerea
frunzele şi-au jucat rolul şi trec în umbra rece a pământului
mai curând sau mai târziu e rândul nostru
actori învinşi în universul monotoniei
terestre
frunzele şi noi
două paradoxuri din existenţa necitită
părţi ale acceptării
plictisite de bulevardele murdare de imoralitate
cugetări aflate pe carourile toamnei
metamorfoze ruginii
frunza – ființă
valni – rebelul poet.

cuvânt între cuvinte

într-o spirală a timpului rescris
eşti un vis împlinit
pe străzile scorpionului singur destinatar
iubirea
clipă de sens

la semnul dintr-un cerc
doar Dumnezeu ştie ce este scris
imaginea ta poartă paşii în alte cuvinte
vremuri şi cerneală
cuvinte sfinte din adânc de călimară

se-nchide o zi ca o secundă celestă
şi omul ca o şoaptă
adună clipele rămase la virgulă
la punct privește palmele
spre rugă.

din timp în răstimp

e atât de mâine
poate că ne vom revedea azi
cu vise despletite şi veşmânt din răsărit
la nunta florilor de la chindie

atingerea unor petale a devenit jurământ
de atunci trăiesc tăcutele cuvinte
adunate-n răstimp
o elegie

trece timpul și multe nuanţe are apusul
zâmbesc
din răsărit privesc o vreme
botezul poetului ce se naşte mâine

la vama unui timp topit în poezie.

flux şi reflux

peste stânca de granit a trăirii
izvorul nesătul de sete
murmur şoptit

mă mistuie-n ceasul târziu
rămasul din palma serii
misterioasă destinaţie
curgerea unui râu

femeie din vis
mă predau braţelor tale
priveşte cum dansează trupurile noastre
în cea mai frumoasă lume
de după nelume

picătura de apă cade necontenit
inevitabilul său curs
nunta unui vis.

simplu

valul serii îşi cere dreptul la îmbrăţişare
femeia depărtării devine dorinţă
demnitate în libertate
trăită

undeva-n coregrafia timpului
mosorul vieții croșetează gândurile
setea buzelor
speranțele

pe necuprinsul de lumină visul cuprins
în privirile lungi
ce-şi caută refugiu în curcubeul vieții
enigmatic

melodia naiului din ape
acompaniază mereu
ispita.

neuitare

nuanţele gândurilor se odihnesc de cu seară
ca şi mine hai-hui printr-o gară
și mă întreb într-o doară
oare ...?

femeia sortită să mă iubească
mă va şti spre altă zi
iară și iară...

uitând să mă las uitării
cu braţele pline de anotimpuri
pe umbletul clipei
trăiesc să scriu alte simțiri
iară și iară...

elegii pentru tine iubito – neuitare
mereu trăiesc
un alt vers din dragoste
iară și iară...

nuanţele culorilor

dinspre solfegiul trecerii spre melodia trăirii
cuprinsă în necuprins
vocea ta
în ceasornicul destin
tic-tac
dragostea

în nopţile celeste cât o lume
iubirea mea
între vis şi dor
dorinţa nebună de îmbrăţişare
liniştea unei adieri de vânt
împlinirea

nu mai pot fi departe de tine
iubita mea
eşti desenul viu
născut din culoare.

libertatea iubirii tale

în noaptea pictată pe o pânză de suflet
m-ai găsit la picioarele ploii
cu aripile frânte

doar o clipă ţi-a trebuit
să-mi întinzi mâna şi să mă strângi în versuri
în cuprinsul vieţii tale

într-un timp în care dorinţele ardeau
cu nerăbdarea de a ne revedea în curgerea pașilor
în poeme – zi şi noapte

voi picta pe buzele tale un incendiu al sărutului
așteptându-te am înțeles frumusețea
nopților de noiembrie.

desenul trupurilor

în nerăbdarea de a ne revedea
oprește-mă o clipă în solfegiul toamnei
culoare

păstrează-mă în nuanța arămie
din albumul viu
al trăirilor prin frumuseţea imperială
a mugurilor de până mai ieri
copacul

dansează frunzele uscate
peste trupul desenat
senzualitate.

sărut de septembrie

spre casa ce aşteaptă sensul cuvintelor nenăscute
cu pasul mărunt apăsat
metafora trăirii

dincolo de vise privirile ochilor
întrebându-se când vor dansa valul unui ţărm albastru

pe umerii goi de nopţi
părul de foc

şoptindu-ţi numele a prins clipa de clipă
arcul trăirii cu săgeata din lumină
iubirea.

prin al vieţii țărm

două aripi în picătura sorţii
iubire şi sens spre nevoia de zbor
purtând spre înalt inele din iris
în seri albastre

adăpost de linişti în vara memoriei
tu şi eu – întregul de pe plaja cu nisip
şevalet al trupurilor noastre
permanenţă vie – cuprinsă în necuprins

scriu trăirile în ritmul inimii
pe sânii toropiţi de dor
verigă-ntre suflete
dansul pasiunii la lumina unor lumânări.

realul de lângă mine

m-am regăsit lângă tine
alături de ce mi-aș fi dorit să am mereu
şi nu am avut niciodată

poate sună banal
dar este vocea din sufletul meu
ce te-a chemat în fiecare vis

cu dimineţile vorbesc despre tine
şi nu-mi caut cuvintele să-ţi spun că te iubesc
tresar pe marginea de viaţă
cu zâmbetul serii te salut înainte de a adormi

femeie de ieri – de azi – de mâine
eşti în gândul meu şi-n trăirile mele
am atâtea să-ți spun...!

e atât de azi

opreşte-mă din târziu
cu privirea uitată pe timp

şopteşte-mi culoarea dimineții de ieri
când mi-am lăsat sărutul pe trupul trecerii
într-o poveste numită viață trăită
nu șoptită pentru liniştea sufletelor
singure la chindii

se face seară
trăiesc infinite dorinţe
sunt mai departe într-un solfegiu
o notă stingheră – rebelul unui mister

lumânările-s vii
într-atâtea melodii din frumusețea cuvântului
se face noapte.

rostirea unor taine

în libertatea frunzei de pe degetul toamnei
oprește-mă-n silabele arămii

întinde mâna și prinde-te-n dans
când orchestra cântă-n ritmuri stelare
timpul nenăscut

e tulburătoare dragostea din pragul grizonant
este rodul trăirii
darurile încrustate-n poarta sărutului
fără număr la intrare

apropiată nuntă de frunze și culori
prin al vieţii verde pas.

treptele toamnei nepășite

în metafora pașilor te găsesc în vers
cu inima descheiată la nasturele toamnei
jucându-se dorinţe

ating adierea din cuvinte cu mângâieri catifelate
ecourile se desprind atent
şi mă păstrează-n curgerea din calendare
culoare arămie a acelui timp

pe fruntea înălțimilor visele prind aripi
trăind bucuria de a ne fi întâlnit în pașii vremii
să oprim timpul scriind pe treptele lui
cu verbul iubirii.

timpul alb

inspiraţi de mirosul proaspăt al zilei
alte dimineţi se retrag spre camera de oaspeţi
în vârful picioarelor
albe

adună secretele în cărţile de iubire
aplaudă câştigătorii
suntem printre ei în toamna memoriei
arzând dorințe.

nesfârşitele cuvinte

ochii tăi dansează prin desenul degetelor
buzele tale în dorul nebun

dacă nu te-aş revedea în curgerea clepsidrei
ar plânge şi timpul
dacă nu aş scrie pentru tine
nu ar mai arde privirea dinspre mâine

te-am citit în trăiri viitoare
în toate cărţile pe care le voi scrie
în dimineaţa ce vine logodită-n şoapte
de fericire târzie.

iubirea munte

în raţiunea universului curgător
ochii orânduiesc fără saţiu
bucuria de a fi un întreg
în nebunia clipei de maturitate

tulburătoare splendoare a lumii în cămaşa zorilor
pianistul cântă logodna culorii verde
în paşii unui dans neinventat
nedansat niciodată

cu decolteul surâzând ne cresc aripi albe
la semnul din cerul neatins
trupul de foc
jarul profund dintre tăcutele șoapte.

viața precum o frunză

e toamnă în pridvorul însetat
gândul despletit de cuvinte îmbracă-n tăcere
adăpost de linişte

văd depărtările atât de aproape
nu ştiu cum să răspund la chemarea lor
în afară de cuvinte

opreşte-mă-n nunta frunzelor
aşteaptă-mă-n întrebările cu răspuns
culoare din frunză.

epilog pe mâna serii

într-o zi ploioasă de octombrie se odihneşte timpul
deseori plecat prea repede
înainte de sosirea unei caravane cu dorințe
alergându-mă în viitor

în lumescul dat voi aniversa numărătoarea inversă
scurt popas pe mâna unei seri libere
din caligrafia de veghe
a destinaţiei definitive – uneori

pe cămaşa vieţuirii prin vreme şi cerneluri
cuvântul peniţei mele din tocul setos
mi-a propus să rămân în arcul din caroul existenței
o săgeată – cu rost.

timpul verde

când verbul din înserare mă strigă
fuga mea se sfărâmă
pas cu pas

îmbrac zorile cu verde-i rochie
peste umerii goi
respir silabele iubirii brodate
cu aşteptare

undeva-n privirea poftelor aceeași trăire
aceeaşi tu şi acelaşi eu
o vrere
timpul sălbatic mă ştie ploaia virgină de gesturi
pentru tine – iris.

braţele unei cuprinderi

între azi şi mâine îmi odihnesc ideile
să regăsesc frumuseţea în clipele de mâine
mă voi despărţi de azi
cu tâmplele obosite de nesomn

voi alerga cu timpul să prind răsăritul
punctual şi fără trădare
el mereu în faţa mea
eu întotdeauna în urma lui

suie şi coboară o vreme
umbrele îmi dau o lecţie de lumină

în decenţa unei stări de veghe – tăcere
e greu să hotărăşti ce trebuie să fii mâine
ce poți să faci cu tine
să devii posibil – o imposibilă uitare.

coregrafie de octombrie

aş încerca să fac un pariu cu destinul
dacă m-ar lua în seamă
dar el îşi vede de treaba lui şi-mi scrie harta vieţii

îmbracă nesomnul în cuvinte
jocul cu joaca
cele mai frumoase piese de teatru
în care actorul principal este copilăria

vârsta vârstelor îmi dă atâtea târcoale
cu dorinţe mari şi putinţe mici
cuprinse-n poemul cu numărul şaizeci și cinci
pe tâmpla unui trunchi falnic

eu – o frunză
un vers în măreţia dintr-o poezie.

culoarea cuvântului șoptit

pictez în jurul unei inimi
cu mâinile goale scena imaginată
în lumina miezului de noapte să nu topesc amintirile
logodite cu umerii albi din șoaptă

descifrez cuvinte din adânc de călimară
ce pot să fac decât să cred în rescrisul unui destin
scris într-o viață

la poarta ochilor așteaptă iubirea
cu fiecare privire vorbește trecerea neuitată
plouă copacul cu un refren dintr-o lacrimă
în luntrea noastră

o femeie şi un bărbat
adună picătură cu picătură
în poemul asumat.

muzica serilor

ating cu gândul trăirile seduse
de metafora timpului trăit
retrăiesc ruga sufletului cu chipul din lumină
înspre trupul dorit
 
cu taina nupţială te port în braţele cuvântului
şi mă-ntreb ce m-aş face fără seri
când foşnetul de linişte al unei sălcii
îşi leagănă frunzele într-o părticică din infinitul rebel

în trupul trăirii am adunat un fluviu de dor
supremă meditaţie
în carul de… vreme cu roţi de lemn
iubirea privirii albastre

superbul refren.

Recomanda articolul
  • gplus
  • pinterest

Despre autor

Vali Nitu

Vali Nitu

Doctor in management cu teza REENGINEERING IN MEDIA ROMÂNEASCĂ

Comentarii

Nu sunt comentarii. Adauga tu primul comentariu folosind formularul de mai jos.

Adauga un comentariu