Acţiuni de combatere a insectelor

    Primăria Municipiului Târgovişte informează cetățenii că în perioada    18 mai - 24 mai 2018, în intervalul orar 530 – 1030 , se vor efectua acţiuni de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, gândaci, etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa municipiului Târgovişte (inclusiv cartierele Priseaca şi Sagricom).

 

   Acţiunea se va efectua în prima zi a intervalului, iar în cazul  în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menţionat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activităţi.

   Se vor folosi substanţe produse de Divizia Bayer şi avizate de Ministerul Sănătăţii Publice. Combaterea dăunătorilor se va realiza cu insecticidul AQUA K-OTHRINE, K-OTHRINE PROFI EC 250 şi SOLFAC EW 050, insecticid formulat special pentru avio-tratamente.

 

   Produsele nu sunt dăunătoare pentru oameni şi nici pentru mediul înconjurător, însă sunt toxice pentru albine şi organismele acvatice.       

   Pentru evitarea intoxicaţiilor familiilor de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanţă de 10 km faţă de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat păşunatul şi consumul de fructe în zonele supuse tratamentului. 

 

                  

Primarul municipiului Târgoviște

                                                                                     Daniel Cristian Stan                                                                                                                   

Recomanda articolul
  • gplus
  • pinterest

Despre autor

Vali Nitu

Vali Nitu

Doctor in management cu teza REENGINEERING IN MEDIA ROMÂNEASCĂ

Comentarii

Nu sunt comentarii. Adauga tu primul comentariu folosind formularul de mai jos.

Adauga un comentariu