Nou proiect de finanțare nerambursabilă depus de Consiliul Județean Dâmbovița

Consiliul Județean Dâmbovița a depus, ieri, la ADR Sud Muntenia, proiectul „Extinderea și dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”.

Acesta urmărește atragerea de fonduri nerambursabile, prin POR 2014 - 2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea A – Ambulatorii.

Obiectivul general al proiectului este creșterea accesibilităţii serviciilor de sănătate oferite de Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgoviște, prin extinderea acestuia și echiparea sa cu dotări necesare desfășurării activităţii. Astfel, se propune realizarea unei construcții noi, care o va extinde pe cea existentă, în partea de nord a spitalului, pe aliniamentul corpului Reumatologie, clădire ce va avea demisol, parter şi 2 etaje.

La demisol, vor fi amplasate vestiarele personalului și centrala termică. Parterul va găzdui o sală de așteptare, cu o capacitate de 40 de persoane, un punct de recoltare, cabinetele de ortopedie, oftalmologie și cardiologie și săli de tratament. Cabinetul de cardiologie este prevăzut cu o sală EcoDoppler și testare la efort, precum și cu un cabinet de explorări funcționale non-invazive (EKG, EEG). Etajul 1 va cuprinde două secții, oncologie și diabet și boli de nutriție, separate prin două zone de așteptare. La etajul 2, va fi situat cabinetul de urologie, cu sala de tratament aferentă și zona de explorări funcționale minim invazive (gastroscopie, endoscopie - colonoscopie și terapia durerii).

Suprafața desfășurată propusă este de 1.700 m2.

Valoarea totală a proiectului este de 10.842.794 lei, cu TVA, iar durata estimată de execuție este de 26 de luni.

Se preconizează că de această investiție vor beneficia aproximativ 80 de mii de persoane, care vor utiliza servicii medicale în ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

 

 

                            Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa

 

Recomanda articolul
  • gplus
  • pinterest

Despre autor

Vali Nitu

Vali Nitu

Doctor in management cu teza REENGINEERING IN MEDIA ROMÂNEASCĂ

Comentarii

Nu sunt comentarii. Adauga tu primul comentariu folosind formularul de mai jos.

Adauga un comentariu