My heart

„My heart will go on”

 

O dimineaţă dintr-un noiembrie şi gândul ce alerga spre o destinaţie ce-şi chema dorinţa. O femeie din timpul meu, egal cu al minunatei fiinţe din viaţa mea. Din ochii cerului senin şi cu părul de foc, dintr-un joc al luminilor minţii cu sufletul simţirii, un chip din iubire în palma purităţii. Drumul meu începuse să devină comun cu al visului real din seara primei întâlniri. O nebunie. Scriu ceea ce au simţit trupurile noastre, nu ceea ce-şi imaginează ele, acum, în clipa dorului. Au fost nopţi în care descătuşarea noastră a uitat numărul anilor, a trăit prin dragoste, o poveste de dragoste. Îmi e dor de vocea ei, deşi acum câteva clipe i-am spus cât de mult o iubesc. Îi dăruiesc un zâmbet, unul care mă face să-i scriu o parte din trăirea mea. Mulţi vor fi surprinşi să afle că ea există, aşa cum există cuvântul trăirii mele, o femeie matură din zori şi sfârşit de zi. Am redeschis geana acestei zile privind către înalt şi acolo am văzut-o cum atingea inelul de logodnă al buzelor noastre.
- Îţi aminteşti tresărirea unei adieri, strigătul depărtării, mirosul seduselor atingeri, căutarea strângerii de mână? Dar lacrima ce-ţi dorea trupul speranţei?
Ibsen spunea: „unde este viaţă, trebuie să fie şi speranţă”.
- Dragostea mea, lasă-mă să mă apropii şi nu-mi lua imensa bucurie a forţei pe care mi-o dăruieşti. Când depărtarea mă va doborî şi nu voi mai rezista, am să alerg spre tine, asta doar pentru a-ţi simţi parfumul, pentru a-ţi săruta mâna care-mi scrie cântecul de dragoste al chemării. Aş vrea să te mai întreb ceva: „Dacă scoţi iubirea din fiinţele noastre, ce mai rămâne?”...
- Draga mea, dragă! Nu vreau decât să mă laşi să te iubesc şi într-o bună zi vei alerga către mine. Am să aştept cu emoţia pe care mi-o dă martorul gândurilor mele din ecoul numelui tău. Încerc să-mi opresc din alergare ochii care te caută acolo la masa viselor nefardate dintr-o dimineaţă de vară.
- Îţi aminteşti? Cafeaua fierbinte şi cana cu apă. Buzele mele flămânde ce-şi doreau să atingă trupul tău şi să rămână odihnindu-se în nopţile albe ale unei vieţi atât de scurte. Aş vrea să multiplic sărutul nostru şi să-l port pretutindeni, departe de lume, ca răspuns la lumea din fiinţele noastre.
Mâinile noastre poposesc în liniştea timpului, mulţumindu-i bunului Dumnezeu şi pentru această zi. Ţie, dragostea mea, îţi preţuiesc gândul din iubire şi culoare! Scriu prezentul din răspunsuri şi mă odihnesc în poala toamnei albastre. Îmi întinde braţele şi-mi sărută trupul cerându-şi dreptul la dorinţă. Degetele urmează curgerea spre coapsa din fotografie. Unde să-mi ascund ochii care-şi cer trăirea?
Încerc să-i plimb de jos până sus, urc şi cobor, deschid câte un nasture din fiecare dimineaţă. Şi ce găsesc? Alte dimineţi la fel de dornice, la fel de flămânde de tine. Aştept cuminte alt nasture deschis, lumina din ochii tăi îmi spune că toamnele sunt atât de frumoase, mai frumoase ca niciodată.
Mă priveşti atât de mult! Îţi înţeleg profunzimea iubirii pe care mi-o dăruieşti, sărut mâna ta în fiecare fotografie a serilor, coapsa unui timp mă cheamă îndreptându-mă şi apropiindu-mă în splendoarea dragostei noastre.
Mai fac un pas, mă opresc şi te aştept. Mai scriu un poem şi fiecare cuvânt îşi cere dreptul la iubire. Ce pot să-i fac? Hai, spune tu, iubirea mea!
Cad frunzele în caruselul timpului şi culoarea lor îşi cere dreptul la cuvânt, ca în caligrafia îmbrăţişării din trăirea noastră. În dinastia necuprinsului, scriu cuprinsul simţirilor pentru a „vorbi” cu tine, iubire specială, femeie ultimă, logodnă a sufletelor şi trupurilor de pe banca toamnelor.

În pragul grizonat așez adierea trăirii în respectul pentru dragoste, ca sărbătoare a unei trăiri minunate, a visului cu chipul superb, cu privirea de gând albastru. Atingerea mâinilor a trezit înțelesul din respirația trupurilor atâtor dimineți. În secunda tăcerilor, din ochii ei văd cadranul vieții, propria-mi secundă celestă. Te îmbrățișez femeie, iubirea noastră nu-i imaginativă, nu mai suntem drumul, suntem popasul din brațele dorințelor. La masa din parcul cu destinație, vioara sufletului acompaniază timp și bărbat, femeie și viață. Tu și eu, curgere a râului nostru, curat și limpede!

Uneori tu, femeie din cercul de foc al iubirii mele, oriunde ai fi, ai o maiestate a tot ce păstrezi în privire şi suflet. Nu-mi e teamă de aşteptare pentru că este nota muzicală a dragostei pe care ţi-o port, undeva într-o luntre a noastră ce merge pe un fluviu de lumină. În esenţă melodia „My heart will go on” în care versurile „spun” cam aşa: „aproape, departe, oriunde eşti, voi continua să te iubesc”.. .

 

Vali NIȚU

Recomanda articolul
  • gplus
  • pinterest

Despre autor

Vali Nitu

Vali Nitu

Doctor in management cu teza REENGINEERING IN MEDIA ROMÂNEASCĂ

Comentarii

Nu sunt comentarii. Adauga tu primul comentariu folosind formularul de mai jos.

Adauga un comentariu